Zvon: Activision lucrează la Call of Duty: Black Ops 2

Conform celor de la VG247, ramura franceză a “gigantului” site de vânzări Amazon a avut acum două zile listat jocul Call of Duty: Black Ops 2 ca fiind disponibil pentru pre-comandă.

Gameblog.fr, site-ul francez de gaming care a făcut descoperirea, a contactat divizia Activision din Franța în legătură cu presupusul Black Ops 2, iar compania le-a cerut editorilor să înlăture “povestea”. Aceștia au refuzat și acum susțin că site-ul lor a fost trecut pe “lista neagră”, adică nu vor mai putea participa vreodată la o conferință de presă organizată de Activision.Ceea ce pune și mai multe paie pe foc este faptul că un angajat al echipei Nerve Software a adăugat Call of Duty: Black Ops 2 pe lista cu jocuri la a căror dezvoltare a participat (pe profilul său de LinkedIn). Nerve Software este o mică echipă care lucrează de ani buni ca un fel de sub-studio pentru Treyarch (a participat chiar și la dezvoltarea primului Black Ops).

  Conform unu blog francez GamesBlog pe Amazon a fost scos la vanzare Call of Duty Black Ops 2 . A face lucrurile mai interesante, un post de la GamesBlog sustine ca site-ul a fost solicitat ulterior de Activision pentru a elimina stiri din lista . Dupa ce a refuzat sa faca acest lucru , site-ul a spus ca nu se va prezenta la Transformers: Fall of Cybertron , un eveniment la care au fost invitati de curand . Acestia urmeaza un raport de la inceputul acestui an ca Activision a achizitionat blackops2.com 
                Deocamdata , Black Ops 2 este doar un zvon . Daca va deveni oficial, asta ramane de vazut. Tot ceea ce este sigur ca anul acesta va aparea un nou joc din seria Call Of Duty .

 

Oare următorul Call of Duty va fi chiar Black Ops 2? Tu ce crezi?