UEFA Euro 2012 – primul trailer pentru update-ul lui FIFA 12

EA Sports a lansat primul trailer pentru UEFA Euro 2012, adaptarea virtuală Campionatului European de fotbal din această vară. Totuşi, aceasta nu va mai fi livrată sub forma unui joc independent dedicat turneului final din Polonia şi Ucraina, ci drept pachet DLC (downloadable content) pentru deja existentul FIFA 12.

UEFA Euro 2012 va conţine toate cele 53 de echipe naţionale europene afiliate UEFA, precum şi reproduceri ale celor opt stadioane pe care se vor desfăşura meciurile de la Campionatul European din această vară. Din păcate, nu vor putea fi abordate sesiunile de calificări, ci doar turneul final propriu-zis.

În plus, jucătorii se vor putea bucura şi de noul Expedition Mode, în care îşi vor putea crea şi conduce propria echipa naţională. Virtual Pro va reveni, alături de diferite challenge-uri inspirate din meciuri reale. De asemenea, vor fi incluse comentarii noi, înregistrate în mai multe limbi europene.

UEFA Euro 2012 va fi lansat sub forma unui pachet de conţinut suplimentar pentru FIFA 12 începând cu 24 aprilie, pentru PC, Xbox 360 şi PlayStation 3. Acesta va putea fi achiziţionat de pe PlayStation Network (PS3) la preţul de 19,99€ sau 15,99£, de pe Xbox Live (Xbox 360) pentru 1800 de puncte Microsoft sau pentru PC, în schimbul a 2500 de puncte FIFA.

 

Sursa: http://www.go4games.ro