Motorola Motoluxe – smartphone midrange la un preţ decent

Motorola a prezentat Motoluxe, un smartphone elegant cu sistem Android 2.3, oferit din această lună prin intermediul partenerilor Cosmote şi Germanos. Motoluxe este un smartphone cu ecran de 4 inch şi cameră foto de 8 MP, adăpostit într-o carcasă relativ suplă, cu grosime de 9.8 mm şi greutate 110 grame. Lista dotărilor mai include o cameră VGA frontală pentru apeluri video, receptor GPS pentru funcţia denavigaţie şi conexiune Bluetooth pentru ataşarea diverselor accesorii şi periferice.

Pachetul software include clienţi pentru cele mai populare reţele de socializare online, client email, player video şi web browser. Motorola Motoluxe se bucură de acces la serviciul Google Play, prin care putem descărca numeroase jocuri şi aplicaţii utile, respectiv muzică, filme şi cărţi în format electronic.

Achiziţionat pentru doar 29 euro împreună cu abonamentul Cosmote Smart XXL pe 2 ani, Motorola Motoluxe se bucură de un pachet de internet mobil cu limită de 2.5 GB trafic lunar, respectiv 500 minute naţionale şi 3000 minute pentru convorbiri în reţea. Dacă costul lunar de 55.8 euro nu este pe placul unora dintre noi, atunci putem achiziţiona “la liber” noul Motolux pentru 999 Lei.

Sursa: http://www.go4it.ro