Logitech lansează cel mai avansat mouse wireless

Logitech deschide o nouă lume de posibilităţi prin lansarea Logitech® MX Master Wireless Mouse. Mouse-ul MX Master reprezintă noua paradigmă pentru o navigare pe computer precisă, rapidă şi confortabilă. Pentru utilizatorii care lucrează pe mai multe ecrane, dispozitive şi sisteme de operare, noul maus este optimizat să controleze cu precizie acest mediu.

“Logitech MX Master Wireless Mouse este un mouse personalizabil extrem de frumos, controlul, precizia şi viteza fiind atuurile lui principale”, a precizat Charlotte Johs, vice preşedinte global al segmentului de periferice pentru computer în cadrul Logitech. “Opţiunile de navigare numeroase şi funcţiile avansate îl recomandă ca cel mai bun mouse pe care Logitech l-a realizat vreodată.”

logitech-mx-master2

Cel mai nou mouse din gama care include modele precum Logitech MX Revolution şi Logitech Performance MX, MX Master Wireless Mouse este creat pentru confort, control total şi viteză. Forma mouse-ului menţine mâna şi încheietura într-o poziţie naturală, făcând posibilă o experienţă plăcută atunci când foloseşti butoanele şi rotiţele de scroll.
logitech-mx-master
Mouse-ul dispune de un scroll adaptabil la viteză care îţi permite să schimbi automat setările modului de scrolling de la click-to-click la hyper-fast, cât şi de o rotiţă pentru degetul mare pentru scrolling side-to-side şi schimbări de pagini. Conectează-te la computerul Windows sau Mac prin receiver-ul Logitech Unifying sau tehnologia Bluetooth Smart, şi poţi cupla mouse-ul Logitech MX Master cu până la trei dispozitive, putând astfel lucra pe desktop, laptop sau tabletă. Cu o singură apăsare a butonului Logitech Easy-Switch, poţi schimba între dispozitive. Pentru o eficienţă mai mare, un buton special poate fi personalizat pentru a replica gesturile pe computerele Mac.
logitech-mx-master1
Cu ajutorul software-ului Logitech Options poţi personaliza butoanele şi acţiunie în funcţie de nevoile tale. Iar Logitech Darkfield Laser oferă un tracking superior pe orice suoprafaţă, chiar şi pe sticlă sau pe suprafeţe foarte lucioase.
logitech-mx-master3
Mouse-ul Logitech MX Master dispune de o baterie reîncărcabilă a cărei autonomie este de 40 de zile în urma unei încărcări complete. Un indicator te va atenţiona atunci când bateria se consumă. Patru minute de încărcare îţi oferă o zi de utilizare. De asemenea, poţi folosi mouse-ul în timp ce acesta se încarcă.

Sursa: Logitech