Call of Duty: Black Ops 2 – nou trailer dedicat personajului negativ

Activision a lansat un nou trailer pentru Call of Duty: Black Ops 2, de această dată dedicat personajului negativ al acestui joc: Raul Menendez. Jucătorii vor avea ocazia să facă cunoştinţă cu Menendez în prima parte a lui Black Ops 2, care sa va desfăşura în anii ’80. Apoi, acţiunea se va muta în 2025, unde Menendez reuşeşte să declanşeze un nou război rece între Statele Unite şi Repuplica Populară Chineză.

Povestea din Cal of Duty: Black Ops 2 a fost concepută de David S. Goyer, unul dintre scenariştii responsabili pentru trilogia Batman Begins, The Dark Knight şi The Dark Knight Rises, în timp ce coloana sonoră a jocului va fi compusă de Trent Reznor, liderul formaţiei Nine Inch Nails (alături de care, în anii ’90, a realizat soundtrack-ul primului Quake).

Call of Duty: Black Ops 2 va fi lansat pe 13 noiembrie 2012, pentru PC, Xbox 360 şi PlayStation 3.

Sursa: VG247