AMD Radeon HD 7790 review

Iată că deşi recent a apărut o placă video single GPU extrem de scumpă şi ştacheta a fost ridicată extrem de sus, piaţa plăcilor video mainstream primeşte ceva mai multă atenţie. Este foarte logic şi foarte normal având în vedere că în acest segment se vând cele mai multe plăci şi suma pe care un utilizator este dispus să o plătească se învârte adesea în jurul preţurilor de 700 Lei.

 

 

05ae28592704ec4523f3f668751fa5ce_XL

AMD vine cu o placă video nou astăzi şi chiar şi cu un GPU complet nou. Acest lucru se întâmplă la nici o lună de când ne anunţau, într-o conferinţă, că anul acesta nu vor lansa nimic nou. Sunt convins că de fapt se refereau că nu vor lansa nicio arhitectură nou, căci iată că 7790 este lansat oficial.

Radeon HD 7790 nu este un simplu bump de performanţă al mai vechiului Cape Verde pentru că are câteva caracteristici fizice în plus. De departe, cea mai importantă dintre acestea este numărul shaderelor. De asemenea, implementarea unui număr mai mare de shadere aduce de la sine şi un număr mai mare de tranzistori şi de aici nu rezultă nimic altceva decât o dimensiune a cipului  grafic mai mare decât cea a lui 7770.

Veţi vedea de îndată specificaţiile şi vom continua discuţia imediat după tabel.

specs-7790

Din tabelul cu specificaţiile tehnice se observă diferenţe la aproape toate capitolele şi cel mai important de menţionat este că toate în bine. De departe cea mai importantă cifră o reprezintă numărul de primitive per tact tocmai pentru că este dublu faţă de 7770 şi 7750. Nu numai că performanţa este crescută dina cest punct de vedere, însă aceaşi valoare, de două primitive per tact întâlnim la 7850. De asemenea, nici puterea de calcul nu poate fi ignorată pentru că a crescut semnificativ şi este practic mai mare chiar ca a GPU-ului Radeon HD 7850.

Puterea de calcul mai mare a lui 7790 este rezultatul creşterii frecvenţei la 1Ghz faţă de 860MHz la cât rulează implicit 7850. Dacă le-am compara cele două GPU-uri la aceaşi frecvenţă este evident că 7850, cu ale sale 1024 shadere, este de fapt mai puternică.

Trebuie să recunosc că pe hârtie arată foarte bine noul Radeon HD 7790 şi îmi aduce aminte de vremurile de mult apuse ale controversatului 4790.

Implementarea celor de la Sapphire este oarecum surprinzătoare deoarece vine echipată cu o răcire destul de performantă pentru necesităţile acestui GPU. Nu mă plâng niciodată de performanâa bună a unui sistem de răcire, însă, de data aceasta este posibil ca preţul să fie peste medie.Pe lângă sistemul de răcire cu performanţe peste medie, Sapphire 7790 vine şi cu o frecvenţă a GPU-ului crescută peste cea implicită şi recomandată, de altfel, de către AMD. GPU-ul rulează la 1075MHz şi în cazul acestui model, frecvenţa poate fi urcată, fără niciun fel de problemă, până la 1200MHz.

Frecvenţa de 1200Mhz este de fapt limitarea din BIOS, fiind posibilă creşterea acesteia chiar mai sus deoarece veţi vedea că temperatura nu este inamicul GPU-ului în cazul acestei implementări.

 

Platforma de teste

  • Placă de bază: GIGABYTE G1 Sniper M3
  • Procesor: Intel Core i5 [email protected]
  • Memorii: 2×4 GB Kingston HyperX [email protected]
  • Stocare: SSD Kingston HyperX 240GB
  • Sursă: Sapphire Pure 950W
  • Driveri: AMD Catalyst 13.1, NVIDIA ForceWare 314.21 Beta

 

Temperaturi

temp-idle temp-load temp-load-oc

Fie că vorbim de 1075MHz sau 1200MHz, răcirea plăcii video de la Sapphire îşi face treaba foarte bine astfel încât termometrul ne indică tot 63°C.

 

Teste performanţă

performanta

Toate jocurile au fost rulate cu detaliile setate pe maxim, excepţie făcând nivelul pentru AntiAliasing. Acesta a fost fie dezactivat fie setat pe minim. Rezoluţia la care au fost testate plăcile video este 1920*1080 pixeli.

 

Concluzii

M-am abţinut să mai comentez ceva legat de performanţă deoarece cuvintele nu îşi au rostul. Radeon HD 7790 îi este net superior actualului GeForce 650Ti, însă acest aspect se poate schimba săptămâna viitoare când NVIDIA vine cu un nou model ce foloseşte aceaşi nomenclatură.

Performanţa plăcii cu Radeon HD 7790 este foarte bună însă până nu este listată în magazinele online din România nu poate fi trasă o concluzie corectă. Conform preţului recomandat de către AMD, 7790 s-ar suprapune cu plăcile cu Radeon 7770 listate în shop-urile de la noi. Aşadar aşteptaţi-vă la deviaţii de la ceea ce recomandă AMD.

Preţul recomandat de către AMD este de 149$ adică aproximativ 630 Lei. AMD ne-au comunicat că Radeon 7790 va fi disponibilă în cantităţi mari începând cu 2 aprilie şi că va face parte din programul lor Never Settle Reloaded, însă veţi primi un singur joc la achiziţionarea ei. Jocul pe care îl primiţi este Bioshock Infinite.

Vom actualiza articolul de îndată ce Radeon HD 7790 va fi listat.

 

Articol preluat de pe : wasd.ro